Fix 50

Suntem 50 de insi cei care citim acest blog chiar si cand nu are nimic de spus. Voi sunteti calauzitii mei am putea spune. … asa e ca am inceput sa seman cu altii? :))

Daca aveti blog, voi cei rataciti pe blogul meu, dati-mi linkurile voastre ca sa va pun in lista mea de bloguri (blogroll pentru puristi) . Cine doreste sa ma puna intr-a ei, bineinteles este vorba despre lista, e bineinvitat sa o faca.

***
Ce as putea sa va povestesc la aceasta ora cand sunt frant de oboseala? Mda. Despre oboseala.
Cand am putin de munca (sub 5 ore de munca efectiva intr-o zi) sunt foarte obosit. Habar nu am de ce. La mine linistea sufleteasca se instaleaza pe masura ce volumul de munca urca pana la un anumit plafon, adica in jur de 11 ore de munca (ingloband circa 1 ora si un sfert de pauze, de mancat, de hahait pe blog) + doua ore pentru dus-intors de la munca. Peste acest plafon incepe sa descreasca destul de brusc, eu suportand cel mult 14 ore de lucru pe zi (+cele doua ore) si nu mai mult de 6 saptamani una dupa alta pe acest plafon. Si cand ating plafonul am si nevoie de cate doua zile de weekend. Dupa cele 6 saptamani trebuie sa scad usor usor la ritmul meu optim. Chestia asta am adoptat-o in urma cu … hai sa zic … 8 ani. De fapt nu l-am adoptat eu ci s-a infipt el in parametrii mei. In concediu primele 4 zile constau in grija despre ce se intampla cu iubitele mele baze duios alimentate prin structurile gandite de catre creierasul meu, de catre programele mesterite cu mainile mele si … intelegeti voi. Spre sfarsitul primei saptamani de concediu ma linistesc. Nu am putut lua mai mult de 18 zile de concediu una dupa alta niciodata insa ca sa imi dau seama cat pot sta asa. Am fost fara munca si luni intregi de doua ori in viata si aia nu e concediu. Sunt macinat si am cosmaruri ca orice prost conditionat de mic cu prejudecati despre mandria muncii.

Voilaaa, ati ajuns sa ma cunoasteti mai bine dupa acest inceput de articol scris mai degraba in stilul unei corporate pitzi, … in loc sa fie ceva caracteristic mie, un tip brunet, heterosexual 100%, la 80 de kile repartizate neuniform pe o lungime de 1780 mm coloana de mercur, trecut prin 4 slujbe diferite, caruia ii place sa faca sport doar cand are ceva de discutat cu cineva, cu un copil si o nevasta adorabile.
Asta desi la inaltimea mea redusa am fost capitanul echipei de basket din liceu.

Acum ma gandesc ca eram un pic nebun. Aveam aceeasi inaltime ca acum si sub 60 de kilograme. Coechipierii mei erau intre 1.86 si 2.02 m respectiv nu stiu cate kile dar cert cu mult mai multe ca mine. Si cu toate astea pe teren saream in gatul lor cu tot felul de injuraturi de … sincer-krakilla si jimerino ar cauta cursuri de calificare pentru a ma egala. Adoram sa injur. Era un exercitiu poetic pentru mine. Devenise o arta atat de rafinata incat antrenorul – care se certa zilnic cu vecinul sau – m-a luat deoparte, mi-a dat descrierea fizica si cateva coordonate de comportament ale inamicului si m-a pus sa ii creez cateva injuraturi adecvate fiindca era umilit de fiecare data. Ce-i drept, era destul de slabut la materia asta, el fiind limitat la banalitatile pe care le auzim oriunde. Mda. Dar sa trecem la alt subiect …
***
Nu am alt subiect acum fiindca imi e somn.
Am sa revin din cand in cand sa va mai povestesc si alte lucruri…